Sa facem cunostinta

Karla Koreck este numele meu, sunt din Reşiţa, voi împlini în curând 29 de ani, sunt un săgetător ambiţios, uşor încăpăţânat, empatic, expansiv şi uneori impulsiv. Sunt fondatorul Develope Yourself- Centrul de Calificare pentru Îngrijitoare, iar în cele ce urmează vă voi familiariza cu activitatea desfăşurată de noi şi-n oraşul de pe malurile Begăi.

1. Ce anume v-a inspirat în alegerea denumirii companiei?

Develope Yourself, tradus din limba engleză, înseamnă Dezvoltă-te! Doar că există o greşeală strecurată în această denumire („e”-ul de la finalul lui develope) din prea multul exces de zel al celor de la ORC. Dar asta să fie cea mai mică problemă! Esenţa o reprezintă îndemnul pe care îl oferim tuturor celor ce ni se adresează spre dezvoltare personală, spre educare, spre cunoaştere. E important să reţinem că formarea profesională este un proces permanent de şlefuire şi desăvârşire a capacităţilor noastre.

2. Cum a luat fiinţă Develope Yourself?

Pe fondul disponibilizărilor masive din 2009 şi a tendinţei avansate de migraţie spre zona de Vest, mai ales în domeniul îngrijirii de vârstnici, şi având toate premizele introducerii ca şi prim criteriu de selecţie calificarea profesională, pe o piaţă ce mustea de agenţii şi oferte…aşa a luat naştere conceptul Develope Yourself ca Centru de Calificare pentru Îngrijitoare, fondat în mai 2009 în oraşul meu natal: Reşiţa.

Am debutat prin campanii de informare şi conştientizare a necesităţii formării profesionale în acest domeniu, în contextul în care salarizarea creştea considerabil pentru cei calificaţi, şi chiar şi aşa serviciile noastre nu au fost privite cu mare interes. Abia la începutul lui 2010 s-au văzut roadele demersurilor noastre şi de atunci solicitările au venit în cascadă. Totul a început extrem de stângaci, dar cu bunăvoinţa unor oameni deosebiţi ce ne-au oferit sprijin ne putem declara, astăzi, extrem de mulţumiţi de standardizarea serviciilor noastre. Pană în toamna acestui an Develope Yourself a funcţionat doar pe raza judeţului Caraş-Severin, iar la acest moment şi-a extins aria de desfăşurare a activităţii şi în judeţele Timiş şi Mehedinţi.

3. De ce este atât de necesară calificarea ca îngrijitoare?

O să vă răspund la această întrebare printr-un citat foarte drag mie: „Experienţa este cel mai dur profesor pentru că întâi îţi dă testul şi-apoi îţi spune care era lecţia”. Şi-atunci în ce constă înţelepciunea? Mai degrabă să previi decât să tratezi! Realmente asta se petrece cel mai des. Cele mai multe persoane aleg să experimenteze întâi lecţia dură a muncii în străinătate fără a fi pregătite în prealabil; multe dintre ele având insuficiente cunostinta de limba şi fiind total nepregătite pentru meseria de îngrijitoare. În acest context mi se pare firesc să le recomandăm celor dornici să lucreze în acest domeniu, să dobândească întâi deprinderile elementare ale meseriei şi să exerseze acest lucru mai întâi la orele de practică, înainte de-a face asta direct în străinătate asumându-şi riscurile aferente. Aşa au ocazia să vadă cât de potriviţi sunt pentru o asemenea meserie. Sunt persoane care renunţă în timpul cursului din incapacitatea de adaptare. Noi le asigurăm un efectiv de 240 ore de parctică în cadrul Centrului de Îngrijire Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara, asta însemnând 24 de ore săptămânal, timp de 10 săptămâni- cât dureaza efectiv cursul. Pregătirea lor include şi cursuri interactive de asimilare şi sedimentare a cunoştinţelor uzuale de îngrijire a vârstnicilor, pe parcursul a 120 de ore de pregătire teoretică. Şi, în plus, pentru persoanele care doresc să obţină un contract de muncă extern şi nu au cunoştinţe de limbă germană, am introdus un pachet gratuit de 60 de ore de limbă germană, adaptat cerinţelor postului de îngrijitoare. În cadrul cursului de limbă germană se abordează teme şi situaţii des întâlnite în practica de zi cu zi a îngrijirii vârstnicilor, cursanţii fiind încurajaţi să converseze pentru a dobândi un nivel minim de limbă germană, dar suficient pentru a putea aplica ulterior pentru un job. Pentru a putea profesa calificat in meseria de ingrijitoare sunt necesare cunostinte care se pot asimila doar la cursuri de specialitate, iar misiunea noastra este sa va ajutam in acest sens! Şi cu asta vă răspund a doua oară la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o.

4. După absolvirea cursului prin compania dvs., au şansa de-a obţine şi un contract de muncă?

Da şi nu! Şi vreau să fac câteva precizări în acest sens, pentru a evita confuziile ulterioare. Noi îi ajutăm să obţină un contract de muncă extern, dar nu le garantăm. Noi nu funcţionăm ca agenţie de plasare, ci ca un centru de formare profesională. E-adevărat că acest gen de activitate este propice dezvoltării diverselor parteneriate, şi aşa se explică de ce avem colaborări cu agenţii renumite din străinătate, însă a garanta că toti cursanţii vor obţine contracte de muncă e dovadă de lipsă de realism şi e o asumare mult prea mare pentru capacitatea noastră de a susţine astfel de deziderate. Incă din 2009 ne bucurăm de interesul acordat activităţii noastre de către mai multe agenţii din Austria şi Germania.

S-au creat parteneriate cu recunoscute agenţii de plasare din aceste zone, după cum am precizat şi mai sus, tocmai în virtutea faptului că furnizorul de formare profesională este cea mai la îndemână sursă de furnizare a forţei de muncă calificată. Asa se explică cum am reusit, în decursul celor 2 ani şi jumătate să oferim contracte de muncă la mai bine de 30% dintre cursanţii noştri. Procedura este cam următoarea: la finele fiecărei serii de cursanţi, unul sau mai mulţi reprezentanţi de la diverse agenţii cu care noi colaborăm vin pentru a susţine interviuri cu absolvenţii, selectând persoanele care se încadrează profilului lor. Selecţia este un proces iniţiat în exclusivitate de ei, funcţie de ofertele pe care le deţin la acea oră. Aşadar este o oportunitate pentru fiecare cursant, dar din experienţă vă putem spune că nu reuşim să mulţumim pe toată lumea. Şi totuşi vă oferim perspective!

Director Administrativ
Karla Koreck

Lasă un comentariu