Ce ştim despre epilepsie sau „boala neagră”?

Epilepsia si crizele de epilepsie Epilepsia este o dereglare a sistemului nervos care produce descărcări bruşte şi intense de activitate electrică în creier. Această activitate electrică anormală de la nivelul creierului se manifestă clinic prin convulsii care afectează controlul mişcării, al vorbirii, al vederii sau chiar al stării de conştienţă. Persoanele cu epilepsie au convulsii repetate, care apar de-a lungul vieţii şi care, fără tratament corect, devin mai severe şi mai frecvente în timp. Cel mai adesea, tratamentul implică administrarea zilnică a unor medicamente specifice.

Factori care cresc riscul de a face epilepsie

    Membrul corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, profesorul universitar Stanislav Groppa, ne-a spus că nu toţi cei care au convulsii au şi epilepsie. „Uneori, accesele sunt rezultatul unui traumatism, al unei agresiuni sau a altor boli, fără legătură cu epilepsia. În aceste cazuri, persoana nu mai are crize odată ce a dispărut cauza care le provoca. Prin urmare, epilepsia este o dereglare cronică, pe termen lung, care cauzează crize convulsive repetate în absenţa tratamentului, dar, uneori, chiar în ciuda tratamentului”, a menţionat dr. Stanislav Groppa.

Deşi epilepsia este adesea urmarea altor boli, de cele mai multe ori cauza este necunoscută. Epilepsia începe adeseori în copilărie sau după vârsta de 60 de ani, deşi se poate dezvolta la orice vârstă.

Factorii care cresc riscul de a face epilepsie sunt următorii:

– existenţa unor cazuri de epilepsie în familie (predispoziţie genetică);
– o rană serioasă la cap (o fractură a unui os al craniului sau o leziune în profunzimea creierului) cu pierderea cunoştinţei sau amnezie pentru mai mult de 24 de ore – cu cât leziunea este mai gravă, cu atât mai mare este riscul de apariţie a epilepsiei posttraumatice;
– o lovitură sau boli care au afectat vasele de sânge din creier;
– tumorile cerebrale;
– infecţii ale sistemului nervos central, cum ar fi encefalita sau meningita;
– intoxicaţii voluntare sau involuntare cu plumb, cu alte toxice sau fum;
– probleme de dezvoltare a creierului înainte de naştere;
– consumul de alcool sau droguri pe o perioadă lungă;
– convulsiile febrile în copilărie;
– boala Alzheimer.
    Însă epilepsia se poate dezvolta chiar dacă o persoană nu prezintă niciunul dintre factorii de risc enumeraţi mai sus. Această situaţie este întâlnită mai ales în formele de epilepsie infantilă.
Tipuri de epilepsie
 Sunt două tipuri de bază ale convulsiilor de natură epileptică:
– Convulsiile parţiale sau localizate sunt determinate de descărcări electrice anormale într-o anume zonă a creierului. Ele pot afecta starea de conştienţă sau doar o parte a corpului, iar apoi pot progresa, se pot generaliza şi pot afecta tot corpul.
– Convulsiile generalizate – descărcările electrice anormale se produc pe toată suprafaţa creierului şi pot afecta tot corpul. La cei care au convulsii generalizate este imposibil de stabilit care este locul de unde au pornit.
Diferenţierea convulsiilor este importantă, întrucât convulsiile parţiale şi cele generalizate sunt tratate diferit, tocmai această diferenţă fiind un factor cheie în stabilirea unui tratament corect.
Sunt mai multe tipuri de epilepsie care pot cauza convulsii parţiale sau generalizate. O clasificare este dificil de făcut. Diferitele tipuri pot avea mai mult decât o cauză, se manifestă prin mai multe tipuri de convulsie şi pot afecta diferite persoane în moduri diferite.
Iată câteva tipuri de epilepsie cu convulsii:
– epilepsia infantilă, până la vârsta de 5 ani;
– absenţele epileptice infantile şi juvenile;
– spasmele infantile (sindromul West);
– epilepsia mioclonică juvenilă;
– epilepsia de lob temporal (cea mai comună formă de epilepsie la adulţi).
    În general vorbind, epilepsia este situaţia în care convulsiile se repetă în timp, fără a se putea prevedea anterior declanşarea crizei. În acest sens, există mai multe forme de manifestare:
– pierderea temporară a anumitor simţuri, cum ar fi mirosul sau gustul;
– pierderea controlului musculaturii;
– pierderi de scurtă durată ale contactului cu mediul înconjurător;
– căderea într-o stare de inconştienţă cu păstrarea funcţiilor vitale.

Diagnosticul epilepsiei
    Acesta se face pe baza unui examen clinic şi a înregistrării grafice a activităţii cerebrale, sub formă de electroencefalogramă. În mod obligatoriu, este necesară excluderea prin examen computer tomografic sau RMN a unei cauze care să inducă manifestările epileptice, cum ar fi tumorile cerebrale.
    „Epilepsia nu este o formă de retardare mentală sau o boală mentală. Deşi câteva forme de epilepsie infantilă sunt asociate cu inteligenţa submedie şi probleme de dezvoltare fizică şi mentală, epilepsia nu cauzează aceste probleme. Convulsiile pot părea ciudate şi pot speria, dar ele nu fac o persoană nebună, violentă sau periculoasă. Astfel, la moment, chiar dacă încă există tendinţa de a izola persoanele bolnave de epilepsie, ele sunt considerate persoane normale, care necesită tratament doar în perioadele de criză”, a adăugat dr. Stanislav Groppa.
    Epilepsia şi convulsiile pe care aceasta le cauzează pot deranja independenţa unei persoane, respectul de sine şi calitatea vieţii. Unii oameni cu epilepsie pot avea greutăţi în obţinerea carnetului de şofer. Pentru femeile cu epilepsie, sarcina poate fi mai complicată sau mai dificilă.
    Copiii şi adulţii pot fi confruntaţi cu discriminarea în şcoală, la lucru şi în ce priveşte viaţa socială, din cauza concepţiilor greşite şi a fricii vizavi de epilepsie.

One thought on “Ce ştim despre epilepsie sau „boala neagră”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s